Acasă la mine

Am tot stat. M-am gandit. Singura explicatie ar fi insecuritatea. Ba nu: nelinistea. Ah, stai! Ce-i sperie cel mai tare pe oameni e singuratatea!

Singuratatea, definita adesea ca stimulator de stari negative, depresive, potential periculoase, ea, singuratatea e cea mai temuta. Nu spunem ceea ce gandim de teama ca oamenii din jurul nostru se vor indeparta de noi. Ne vor cataloga dupa reguli si topuri numai de ei stiute si ne vor “impacheta” intr-o cutiuta pe care o vor tine incuiata pentru tot restul vietii. Ne vor uita. Nu va mai ramane nimic din noi.
Ne este frica sa fim noi insine. De ce am fi? E o goana zilnica dupa imagine, vanitate, concurenta…falsitate! Nimeni nu mai e adevarat, toti suntem niste minciuni ambulante care nu cautam decat sa facem celorlalti pe plac de teama sa nu ramanem singuri. Pentru ca o data ramasi singuri, n-am sti cum sa umplem golul ramas. N-as sti ce sa facem cu el, unde sa mergem, ce sa facem, cu ce sa incepem. Ne-am simti teribil. Am fi pierduti. De ce?! Pentru ca se spune ca oamenii s-au nascut sa traiasca in comunitati, sa aiba familii. Astfel ca si un moment de singuratate naste panica in sufletul nostru. Naste monstrii si aduce ganduri nu tocmai colorate. A invata sa ne administram pe noi insine devine astazi cea mai mare provocare. A invata sa te bucuri de propria ta persoana, fara televizoare, fara computere, fara telefone, fara radiouri, MP3-uri si altele asemenea e deja o misiune imposibila. Cel putin asa pare, la prima vedere. Cam asa este pentru majoritatea dintre noi daca nu dispunem de putin ajutor, daca nu suntem indrumati. Si chiar cu aceasta calauza, unii dintre noi refuza pur si simplu sa se bucure de un moment de liniste. Pur si simplu nu va sti ce sa faca cu el. Se va teme de tot felul de lucruri, de ganduri, de situatii. Va ajunge sa se teama chiar si de cel mai mic zgomot din casa. Pentru ca e singur.

Sa spui lucrurilor pe nume, sa spui ceea ce gandesti, sa-i spui adevarul prietenei cele mai bune sau colegei de facultate, sa dai sfaturi prin prisma a “ceea ce trebuie facut” si nu a “ceea ce i-ar placea lui X sa auda” este foarte greu. Tindem mereu sa lasam lucrurile sa se aseze asa “cum au cazut”, daca s-au asezat intr-un mod placut si deloc incomod pentru noi. Pentru ce sa schimbam ceva?! Sunt momente in care specialistii cred ca ar trebui sa ascunzi adevarul. Sunt de acord cu asta si sunt de acord dintr-un singur motiv: oamenii nu sunt inca pregatiti sa accepte adevarul, sa-l auda, sa-l inteleaga. Pentru asta trebuie sa lucreze putin cu sufletul lor, sa se priveasca cu adevarat in oglinda, sa se vada pe ei asa cum sunt cu bune dar mai ales cu rele, sa accepte anumite lucruri pe care nu le vor accceptate, sa se lupte cu ei insisi pentru a deveni mai buni. Doar atunci lumea va fi mai buna, cand oamenii vor intelege sa-si cultive sufletul si nu imaginea de sine. Doar atunci oamenii vor fi pregatiti sa auda si sa accepte si ceea ce nu le place.

Leave a Reply